doi ochi negri sunt mai aproape
unul de celălalt
cu cât sunt mai aproape
cu atât lumea e mai departe
lacrimile nu au rost
sub rimelul gros fardul vânăt închis
se ascund multe cearcăne
simultan cei doi ochi clipesc sec
speră că nimeni nu va observa
cu cât clipesc mai mult
cu atât sala de aşteptare e mai goală
rămân doar alte două fete tinere braţ la braţ
îşi plâng necazul cu lacrimi adevărate
fata singură priveşte clar
către celelalte două
strânge cureaua rochiei mai tare
cântăreşte valiza grea după o noapte de nesomn
pentru zborul de lungă distanţă
doar o uşoară ameţeală
îi dă de veste că e dimineaţă
şi are noroc că vede perfect
atentă la anunţurile din difuzoare
greu de auzit pentru cei cu ochii larg deschişi
fie tăcere fie nepăsare fie lacrimi
personale
ascunse sub fard
sau şterse sub ploaia de cuvinte
cu cât mai ascunse
cu atât mai greu de trecut
printre ceilalţi
de la o vamă la alta
