duminică, 25 decembrie 2011
sâmbătă, 17 decembrie 2011
Stare de agregare
am văzut prea mulţi fluturi care mor
înainte de-a se
trezi
din crisalidă
balerine de
porţelan programate
piruete pe
gheridoane
în absenţa
publicului
doar palmele miros
a dafin
cuvintele sunt
crude
ca mugurii
îngheţaţi
nici urmă de vânt
să îi lovească
nici lumină să îi
deschidă
am amorţit de
partea inimii
jumătate aer
jumătate apă
cu trupul de amfibie
flămândă
între două
geosfere
o roată de fântână tot mai subţire
mă trage în adânc
şi-n afară
ceasornicarul meu
bătrân
a reparat pendula
cu oglinzi
acum tace
luni, 12 decembrie 2011
Un dar de sărbători pentru prieteni de azi sau de ieri
frunzele nu sunt aripi
nu pier ca fluturii albi de-o zi
nu tremură în pocale de cântec
înălţate de ciocârlii spre soare
cel mai adesea ele respiră
lipite de foiţele inimii
precum suspinul pierdut al unui prieten
răspuns ce pluteşte departe
prin tăcerea vântului
sâmbătă, 10 decembrie 2011
Extrasenzorial
prin colţul unui
singur ochi
cade o lacrimă boţită
dinţii se clatină
înfipţi în
ultimul măr până la cotor
o privire de
căţel cerşeşte
fără glas
lângă uşa
troienită
pe spinarea
flămândă de dreptate
a crescut o
cocoaşă
sprijină în
neştire
desaga grea de
blide
la parastase şi
pomeni
miercuri, 7 decembrie 2011
Albastru fierbinte
acoperă-mi somnul
cu pietre
străinule cu
haină albastră
dacă ai mână
uşoară
se vor preschimba
în pâine coaptă pe vatră
rotund între umăr
şi şold
viaţa mea e
încinsă ca un cuptor
cu cât voi dormi
mai adânc aluatul va fi mai moale
cu încetul va
dospi din nou
voi fi la mijloc
un drob de sare întărit
din gânduri
frământate adânc
să nu mă-ntrebi
cum mă cheamă
cu orice preţ să
nu mă trezeşti
nu plânge dacă
vei vedea că scâncesc
ca pruncul în
covată
voi dispărea cu
încetul în maiaua care fierbe
păstrează-ţi
lacrima până la sfârşit
dacă ai inimă să
stingi cu ea
grăuntele de
drojdie uscată
marți, 6 decembrie 2011
Ultima nuntă
m-am născut
într-un sfârşit de iarnă
eram obişnuită cu
frigul cuibărit
în locul
focurilor stinse
am păzit cenuşa
din vatră
în fiecare noapte
mirele a venit
târziu ca o ninsoare
pe faţa lacului
dintre sălcii
trăgeau clopote
argintii de peşti
sub gheaţa de la
mal
mireasa străvezie
cu braţe lungi
alerga prin mine
de la călcâi la creştet
fluturii albi din
trenă
se lipeau
indecent de piele
fii mai atentă
spuneau naşii mei
dacă strângi
pământul în braţe vei pluti
dincolo de
cuvinte
nici tăcerea nu
va mai conta
mai bine să
arunci inelul solitar
primit moştenire
a nins mult în palma stângă
liniile s-au
adâncit
încă un gheţar
s-a desprins la pol
ca un sărut rece
sigilat pe frunte
duminică, 4 decembrie 2011
Nestins
am încuiat uşa
dormitorului
mă ascund ca un
câine rănit
fără să-mi curăţ
rănile
în abdomen am o
gaură albastră
culoarea viselor mai
puternice decât viaţa
pruncii care nu mi s-au născut lovesc în tâmple
spasmul calcă
peste inimă coboară mai departe
odată cu
dorinţele mele digerate
de toate mamele
încă în viaţă
ca şi cum ar fi
nisip zgrunţuros în stomac
sunt o femeie cu
mii de braţe
rotite peste cap ca
un dans de săbii
într-o zi vor
cădea drept în creştet
vor creşte
mărăcini din patul în care îngheţ
deasupra Isus are
o inimă în flăcări
în altă icoană
Maica Lui ţine la piept
o inimă în floare
dacă aş privi cu
atenţie aş vedea
că norii sunt
îngeri mici
ning peste golul
albastru
sâmbătă, 3 decembrie 2011
Lorelei
Zi şi noapte lumina arde prin
pleoapele închise, devenite străvezii. Păşesc de-a lungul viselor ca un orb
vindecat brusc. Ridic globul lunii până se rostogoleşte şi cade dincolo de
orizont. Fractura deschisă în osul amintirii se vindecă printr-un tiv cusut în
carne, lasă amprente în palma întinsă cu greu înspre tine. Răsuflarea mea desenează
în aer note pe portativul distanţelor dintre noi. Muzica rămâne ascunsă, ca
marea închisă într-o scoică aşezată pe un raft. Mâna mea către tine este zborul
păsării ce-şi caută zadarnic cuibul ocrotit de nori. Tremur odată cu clipele
izgonite în centrifuga timpului. Secundarul ceasului meu bate câţiva paşi
înapoi. În oglindă sunt aceeaşi, umbra surâsului tău a sprijinit un zid să
dureze în inimă şi în sânge. Un perete crescut în mine însămi pe care se caţără
rugi înfloriţi de măceş fără să îi atingă vârful. Stăm în camere separate, fiecare
lângă altă ferestră, izbită şi deschisă de ploaia cuvintelor nerostite. O maree
de alge verzi-albastre revine şi se retrage din nisipul calm al memoriei.
vineri, 2 decembrie 2011
Grupaj de poezii vechi
CONFRUNTARE
Te întreb, omule,
când ai îmblânzit calul
să sară în cadranul tablei de şah,
te-ai gândit
doar la războiul fără ninsori ?
Între alb şi negru,
ciocnindu-se cu nebuni cu tot,
ai hotărât că nu pot fiinţa
nuanţe de gri.
Calul tău a îngenuncheat în frâu
cu zăbala şiroind
de lupta încrâncenată
în care tropotul cavaleriei şi trâmbiţele
repetau pentru mulţi
ultima spovedanie.
Departe, pe cărări neumblate,
caii sălbatici alergau vijelios,
cu focul inimii lor încălzind
iarba, cerul senin
şi zborul vulturilor.
FINISARE
Sclav încătuşat în stâncă,
piatră cu început de istorie
prea puţin şlefuită,
vorbele îţi sunt sugrumate,
picurând sonate
fără ecou.
Braţele tale atlantice
cu povară mai grea decât timpul
vâslesc în visul libertăţii
ca pe o mare furtunoasă.
Privirea ta ţinteşte
direct în rana sculptorului
care a sângerat când ţi-a dat viaţă
şi se întoarce către mine
ca dintr-o oglindă.
Iar eu sunt singura
ce-ţi poate rupe lanţurile
în sala goală a muzeului,
cu ochii mei deschişi
îmbrăţişându-te.
CARIATIDĂ
Într-o zi, demult,
am sculptat în cretă un trup de fată.
Pe tablă elevii scriau
ecuaţii matematice perfecte.
Eu am ascuns atunci păpuşa la piept,
în timp ce jucam şotronul
peste umbra mesteacănului subţire.
Zăpezi viscolite
au încărcat geamurile şcolii
şi crengile bătrâne argintate,
liniile albe s-au şters.
Statueta mea a rămas aceeaşi,
sprijinind pe raftul bibliotecii
câteva fotografii îngălbenite.
EX LIBRIS
Într-un bazar ciudat am cunoscut un om
Care se pregătea să vândă pe tarabă
Cărţi vii sau moarte, adormite-n timp,
Scrise cu gândul sau cu visul treaz,
Catalogate sau uitate.
L-am întrebat care-i folosul lor
Şi mi-a răspuns că pot fi zbor sau piatră,
Dar că acest lucru depinde
De felul în care sunt citite,
De bătaia inimii,
Şi de dioptriile clientului.
Nu i-am răspuns nimic
Şi m-am întors pe drumul meu
Pe când în spate mă ardea
Privirea păsării cu aripi smulse
Din ochiul ce-a alunecat în praf
Ca lacrima din filele străpunse.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)