Topică

Încep să sap din cuvinte

Tunele pentru asediul fortăreţei de cristal

Crescută fără voia mea

Drept în mijlocul câmpului cu maci

Unde culegeam în copilărie flori arzătoare

Nu ştiam atunci cum pier

Tremurând crispate în palma mea o clipă

Scurm în tăcere aplecată tot mai mult

Mă apasă pământul unui viitor

Aşezat peste rădăcini uscate

Unghiile au boabe de sânge vineţiu

Scrijelesc în adânc harta secretă

A punţilor ce nu le pot cunoaşte

Dintre oameni şi cer

Inima bate ca pe o stradă pustie

Noaptea creşte împrejur

E frig în căldura subteranei mele

Tăcerea din care muşc mai departe

Fusese apa vie din poveşti

Altruism

ochiul meu stâng e aproape legat

în funii de stâlpul unui pod vechi

între ieri şi azi

săgeţi de lumină rece lovesc fără să-l ucidă

ochiul meu drept urmăreşte

cum cad pe rând sentimentele

hrănit de lacrima fratelui său

eu văd lumea prin amândoi deodată

nu pot privi dinspre unul spre celălalt

caut cuvinte cheie

care tac cu adevărat când le pierd

oprind uneori morile de vânt

pentru mine sau pentru ceilalţi

oameni cu doi ochi încă vii

treptat orbitele îmi vor fi goale

clepsidre fără nisip

ce au uitat numele anotimpurilor

în deşert

Pe firul vântului

În mine e o amprentă rece,

un şanţ tocit pe un disc de picup,

praful din jur se învârte,

prin sânge trec fire de rugină

din toate fiarele vechi nevândute

de  cei care le colecţionează;

dar cântecul se aude stins

purtat de vântul dimineţilor

când mă trezesc fără dorinţe sau vise

cu un gust trecător de lămâie îngheţată

tăiată dintr-o dată...

pe lama cuţitului rămâne o urmă adâncă.

multe lucruri nu pot fi cumpărate,

uitate sau schimbate între ele,

dar pot îmbătrâni:

oglinzile îşi dezbracă luciul,

cuiburi de viespi se strâng între storuri,

pe ziduri se întretaie linii frânte,

culorile se amestecă până la cenuşiu

neutru şi indiferent

12 iunie 2010

Catedrala, toamna

plouă în teascuri şi în vii

în oraşul vechi se şterg

paginile scrise la indigo

miroase a frunze ce mor

ca algele mării

fără identitate

umbra catedralei dispare

topită în ploaia de seară

o furnică se agaţă de o frunză

alunec doar pentru o clipă

tuşesc şi vreau să îmi şterg lacrimile       

salcia de lângă drum cască spre mine

ochiul unui lăstar uscat

mă împiedic şi trec mai departe

25 septembrie 2010

Fragment de odisee

din greşeală m-am ciocnit

într-o piruetă existenţială

de statuete din porţelan

cu arabescuri şi dantelării

gânduri filigranate încet

corăbii în care am urcat

legată la ochi în furtuni

nevăzută pentru alţii

de teamă să nu se spargă

mi-au trosnit vreascurile amintirii

pe un ger care zburlea cetina

şi o crustă de inimă mult prea subţire

încă rupeam fărâme moi

pentru orbii flămânzi

trecutul săpa în tâmpla mea

un maraton de secunde nesfârşite

peste pânzele freatice de apă vie

şerpuiau vise lungi de mătase

funii de catarge ale speranţei

unei regăsiri

Vârf de gheţar

nu mă voi opri când râul va seca

pietrele se vor face nisip

ultimul vulcan se va stinge

îngerul va striga

doar caut 

cercetez hotarul dintre foc şi gheaţă

mai bine eram orbul cu simţuri fără greş

tocindu-şi toiagul de înţelepciune

sensurile din jurul meu se amestecă

potecile s-au sălbăticit

cresc cercuri care mă strâng

se adâncesc amprente din ritualuri străvechi

când  tobele bat şi vestesc luna plină

muzica nunţilor îngheaţă între graniţele inimii

prizonieră în pădurile Siberiei

câteodată prea senină

dar ochii aleargă mereu

să atingă soarele din alţi ochi

simple cioburi de oglindă

plutind în ceaţă

 

 

 

 

Primăvară rece

Lumina jertfeşte inimi de frunze

rumenind cireşe înfrigurate în zori

raza lunii umple caliciul nopţilor  

iarba fragedă se înăspreşte

părăsită zilnic de bobul de rouă.

Pietrele din drum cresc sau se fac mici

prin fiecare ploaie

storurile ştirbe de lemn se închid

sau se deschid verde

şi dincolo de orice zid în umbră

doarme în leagăn o păpuşă veche.

Păşesc cu spatele drept

printre muguri îngheţaţi în floare

înfăşor pe frunte şi pe mijloc

vălurile ursitei ce nu s-au tors

şi nu s-au reîntors

ascund o primăvară rece şi aştept

să încolţească grâu sălbatic

dedesubt.

Romanţă simplă

Şi pentru a încheia periplul meu nostalgic, adaug aici o poezie din perioada în care am încercat să scriu poezii cu rimă, evoluând apoi spre altceva.

Romanţă simplă

În fulger lumina stridentă

Rupse tăcerea norului greu

Aştept întristată să-adoarmă

Zbuciumul nopţii, cântecul meu.

Şi clipa ce-şi caută odihna

M-aşează din nou la răscruce

Iar ultimul zâmbet de ieri

Se stinge şi ştiu ce-mi aduce:

Nopţi negre şi aspre-n privire

Ca osul scrâşnind pe cuţit

Cu stelele-ascunse departe

Şi păsări cu viersul topit.

Iar dacă de vis mă separă

O rouă amară în zori

Din jarul iubirii pierdute

Cresc lacrimi în torţe de flori.

Dintre primele mele poezii

Ataşez aici câteva dintre primele mele poezii, scrise în 2007 - 2008.
Desigur de atunci m-am mai schimbat. Ele includeau motivaţia mea de a scrie, ceea ce am simţit la început când am încercat să scriu poezie.

ONTOLOGICĂ

În peştera visului nostru

zborul stelelor se preschimbă-n stalactite

ce preling, secundă cu secundă

timpul nostru pământean.

Astfel suntem,

unul în prelungirea celuilalt,

stropi de mers fluid de stea

prin galaxie

MĂRTURISIRE

Am încercat să clădesc din cuvinte

adăpost pentru tăcere.

Am aşteptat ca din rana altoiului tăiat

să se adune stropi de viaţă,

să preschimbe vorba în scoică

sau poate în urnă îngheţată

protejând alte cuvinte, vise

şi câte-un înger vreodată

ARHANGHELUL

Prin solzul de balaur

sângele meu izbeşte aspru

ca izvorul din inima stâncii

cu suliţa de rază a amintirii

înmuiată în lumina stelelor de veghe

iar în privirea irizată a fiarei

curcubeul plânge...

 ANTIDOT

Până când, Doamne,

îmi vei mai cere să te implor

să mă dăruieşti

cu o otravă mai puternică

decât cea dinaintea ei?

Cât timp oare voi mai număra mătănii

în care ultimul bob străluce mai puternic?

Câte secunde încă o scoică mai mare

va înghiţi într-însa mezina ei surată?

Cât îmi va mai fi dat să flămânzesc

mai tare decât nesătulul de odinioară?

Şi Doamne – până când o Moarte mai blândă

va cădea secerată?

(2007)